Mara, Ioan Slavici, Rolcris
Autor(i): Ioan Slavici
În romanul lui Slavici, ca și în contextul social și istoric al Banatului din care acesta se inspiră ca prozator, ca să treci Mureșul de la Radna la Lipova, trebuie să-i plătești podăriței și precupeței Mara Bârzovanu o taxă. Mara, văduvă cu doi copii, Persida și Trică, are o dorință de chivernisire cum nu s-a întâlnit aproape la niciun personaj feminin din toată literatura. Aprigă și zgârcită, pentru ei face totul, cu gândul la un viitor în care visează să-i vadă mai sus pe scara socială. Doar că Persida se îndrăgostește de Națl, care e fiu de măcelar și mai e și papistaș, ceea ce încurcă rău lucrurile. Nici Hubăr, tatăl lui Națl, nu e mulțumit, semn că în Banatul multicultural diferențele de etnie, de religie și de stare socială nu sunt ușor de trecut cu vederea. Persida și Națl, după ce nesocotesc voința părinților, îndură tot felul de greutăți, dar își găsesc liniștea și primesc și iertarea odată cu primul lor copil, care e botezat catolic. Criticii și istoricii literari consideră că Mara e un roman specific literaturii din imperiul austro-ungar de pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, literatura de tip Biedermeier, care privilegiază mărunțișurile vieții burgheze de zi cu zi, cele care o frământă și pe eroina lui Slavici.
Ioan Slavici (1848–1925). Scriitor și ziarist român. Născut la Șiria, lângă Arad, a făcut studii de drept, neterminate, la Viena. Aici l-a cunoscut pe Eminescu. După câteva slujbe mărunte, s-a apropiat de gazetărie, pe care a practicat-o toată viața: redactor la Timpul, director al ziarului Tribuna, la Sibiu, fondator al revistei Vatra, colaborator al Convorbirilor literare, redactor al ziarelor progermane Ziua și Gazeta Bucureștilor, în timpul Primului Război Mondial, de unde i s-a tras a doua condamnare, pentru colaboraționism. Prima, de un an, o ispășise în Ungaria, în 1888–1889, pentru activitatea sa națională. Stabilit în România în 1890, a editat colecția de documente Hurmuzaki, a continuat să scrie și să publice proză, teatru, povești populare, studii istorice. Nuvele: Popa Tanda (1873), Budulea Taichii (1880), Moara cu noroc (1880), considerată o capodoperă a genului, Pădureanca (1884) etc. Romane: Mara (1894), Din bătrâni (1902), Din păcat în păcat (1924) etc.
„Compoziție epică sobră, Mara este primul roman obiectiv al Ardealului.“
Tudor Vianu, critic și istoric literar român
„Mara a trecut neobservat, ba mulți au socotit romanul neizbutit. În realitate, e aproape o capodoperă.“
G. Călinescu, critic și istoric literar român
Preţ: 16,99 lei
Descriere
Autor(i): Ioan Slavici
În romanul lui Slavici, ca și în contextul social și istoric al Banatului din care acesta se inspiră ca prozator, ca să treci Mureșul de la Radna la Lipova, trebuie să-i plătești podăriței și precupeței Mara Bârzovanu o taxă. Mara, văduvă cu doi copii, Persida și Trică, are o dorință de chivernisire cum nu s-a întâlnit aproape la niciun personaj feminin din toată literatura. Aprigă și zgârcită, pentru ei face totul, cu gândul la un viitor în care visează să-i vadă mai sus pe scara socială. Doar că Persida se îndrăgostește de Națl, care e fiu de măcelar și mai e și papistaș, ceea ce încurcă rău lucrurile. Nici Hubăr, tatăl lui Națl, nu e mulțumit, semn că în Banatul multicultural diferențele de etnie, de religie și de stare socială nu sunt ușor de trecut cu vederea. Persida și Națl, după ce nesocotesc voința părinților, îndură tot felul de greutăți, dar își găsesc liniștea și primesc și iertarea odată cu primul lor copil, care e botezat catolic. Criticii și istoricii literari consideră că Mara e un roman specific literaturii din imperiul austro-ungar de pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, literatura de tip Biedermeier, care privilegiază mărunțișurile vieții burgheze de zi cu zi, cele care o frământă și pe eroina lui Slavici.
Ioan Slavici (1848–1925). Scriitor și ziarist român. Născut la Șiria, lângă Arad, a făcut studii de drept, neterminate, la Viena. Aici l-a cunoscut pe Eminescu. După câteva slujbe mărunte, s-a apropiat de gazetărie, pe care a practicat-o toată viața: redactor la Timpul, director al ziarului Tribuna, la Sibiu, fondator al revistei Vatra, colaborator al Convorbirilor literare, redactor al ziarelor progermane Ziua și Gazeta Bucureștilor, în timpul Primului Război Mondial, de unde i s-a tras a doua condamnare, pentru colaboraționism. Prima, de un an, o ispășise în Ungaria, în 1888–1889, pentru activitatea sa națională. Stabilit în România în 1890, a editat colecția de documente Hurmuzaki, a continuat să scrie și să publice proză, teatru, povești populare, studii istorice. Nuvele: Popa Tanda (1873), Budulea Taichii (1880), Moara cu noroc (1880), considerată o capodoperă a genului, Pădureanca (1884) etc. Romane: Mara (1894), Din bătrâni (1902), Din păcat în păcat (1924) etc.
„Compoziție epică sobră, Mara este primul roman obiectiv al Ardealului.“
Tudor Vianu, critic și istoric literar român
„Mara a trecut neobservat, ba mulți au socotit romanul neizbutit. În realitate, e aproape o capodoperă.“
G. Călinescu, critic și istoric literar român
Mara, Ioan Slavici, Rolcris
Autor(i): Ioan Slavici
În romanul lui Slavici, ca și în contextul social și istoric al Banatului din care acesta se inspiră ca prozator, ca să treci Mureșul de la Radna la Lipova, trebuie să-i plătești podăriței și precupeței Mara Bârzovanu o taxă. Mara, văduvă cu doi copii, Persida și Trică, are o dorință de chivernisire cum nu s-a întâlnit aproape la niciun personaj feminin din toată literatura. Aprigă și zgârcită, pentru ei face totul, cu gândul la un viitor în care visează să-i vadă mai sus pe scara socială. Doar că Persida se îndrăgostește de Națl, care e fiu de măcelar și mai e și papistaș, ceea ce încurcă rău lucrurile. Nici Hubăr, tatăl lui Națl, nu e mulțumit, semn că în Banatul multicultural diferențele de etnie, de religie și de stare socială nu sunt ușor de trecut cu vederea. Persida și Națl, după ce nesocotesc voința părinților, îndură tot felul de greutăți, dar își găsesc liniștea și primesc și iertarea odată cu primul lor copil, care e botezat catolic. Criticii și istoricii literari consideră că Mara e un roman specific literaturii din imperiul austro-ungar de pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, literatura de tip Biedermeier, care privilegiază mărunțișurile vieții burgheze de zi cu zi, cele care o frământă și pe eroina lui Slavici.
Ioan Slavici (1848–1925). Scriitor și ziarist român. Născut la Șiria, lângă Arad, a făcut studii de drept, neterminate, la Viena. Aici l-a cunoscut pe Eminescu. După câteva slujbe mărunte, s-a apropiat de gazetărie, pe care a practicat-o toată viața: redactor la Timpul, director al ziarului Tribuna, la Sibiu, fondator al revistei Vatra, colaborator al Convorbirilor literare, redactor al ziarelor progermane Ziua și Gazeta Bucureștilor, în timpul Primului Război Mondial, de unde i s-a tras a doua condamnare, pentru colaboraționism. Prima, de un an, o ispășise în Ungaria, în 1888–1889, pentru activitatea sa națională. Stabilit în România în 1890, a editat colecția de documente Hurmuzaki, a continuat să scrie și să publice proză, teatru, povești populare, studii istorice. Nuvele: Popa Tanda (1873), Budulea Taichii (1880), Moara cu noroc (1880), considerată o capodoperă a genului, Pădureanca (1884) etc. Romane: Mara (1894), Din bătrâni (1902), Din păcat în păcat (1924) etc.
„Compoziție epică sobră, Mara este primul roman obiectiv al Ardealului.“
Tudor Vianu, critic și istoric literar român
„Mara a trecut neobservat, ba mulți au socotit romanul neizbutit. În realitate, e aproape o capodoperă.“
G. Călinescu, critic și istoric literar român
Preţ: 16,99 lei